Reguli de respectat pentru a evita compactarea solului

Tasarea sau compactarea solului este un proces in urma caruia densitatea aparenta a acestuia creste peste valorile normale, concomitent cu scaderea porozitatii totale sub valori normale.
 
Specialistii din cadrul Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului spun ca tasarea sau compactarea solului este un proces fizic prin care are loc cresterea exagerata a masei de sol pe unitatea de volum. Din punct de vedere al originii, compactarea sau tasarea solului este naturala si antropica sau artificiala, secundara.
 
Compactarea naturala este cauzata de factori si procese care au condus la formarea solului, fiind specifica unor anumite categorii de soluri, adesea in cazurile respective se formeaza straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.
 
Compactarea artificiala, antropica sau secundara este generata, de regula, de greselile tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat si nerational efectuat pe teren pentru lucrari agricole, hidroameliorative, transport, in special in conditii inadecvate de umiditate solului. Acest proces este specific agriculturii intensive, puternic mecanizata, avand tendinta de a se accentua odata cu cresterea gradului de mecanizare, adica a masei masinilor agricole, a presiunii din pneuri si a intensitatii de lucrare a solului.
 
O importanta deosebita in favorizarea acestui proces negativ o au alte elemente tehnologice ale sistemului de agricultura si agrotehnicii aplicate.
In functie de adancimea la care se produce se distinge compactarea de adancime, care in cele mai multe cazuri este de origine primara, fiind localilzata la adancime, relativ mare, peste 40 cm. Introducerea in agricultura a masinilor grele cu masa mai mare de 10-20 tone/axa, a condus la aparitia compactarii secundare pe cele mai fertile dintre soluri.
 
Compactarea secundara de suprafata, se produce la adancime mai redusa, fiind corelata cu adancimea de lucrare a masinilor agricole.
 
Compactarea antropica este favorizata de urmatoarele cauze:
- folosirea rotatiilor de scurta durata: monocultura si rotatia de doi ani grau – porumb;
- absenta culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi si lucerna), ierburi perene (Lolimu Multiflorim) etc.;
- bilantul negativ al humusului si altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizarii reduse, a absentei aplicarii fertilizarii minerale;
- efectuarea lucrarilor solului in conditii improprii de umiditate;
- aplicarea necorespunzatoare a udarilor.
 
Intensitatea compactarii secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinata de: compozitia granulometrica neechilibrata, de structura nestabila, de continutul redus de humus.
 
Starea de compactitate a solului, ca si cerinta de afanare pot fi determinate pe baza cunoasterii gradului de tasare al solului.
 
Tasarea sau compactarea solului, indiferent de origine, are efecte negative multiple, printre care cele mai importante se refera la:
- scaderea permeabilitatii solului la apa si aer ;
- reducerea capacitatii de retinere a apei;
- inrautatirea regimului aerohidric;
- cresterea rezistentei la penetrare si inhibarea cresterii sistemului radicular;
- cresterea rezistentei la arat si in consecinta cresterea consumurilor;
- degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, marimii si stabilitatii lor;
- calitate necorespunzatoare a araturilor si a pregatirii patului germinativ
- impactul picaturilor de ploaie, pasunatul excesiv etc.
Fertilitatea si capacitatea de productie a solului, ca urmare a acestor efecte, scad considerabil, uneori pana la 50% comparativ cu solurile necompactate.
 
Prevenire a compactarii sau tasarii antropice solului se realizeaza prin adaptarea sistemului de agricultura, agrotehnicii si lucrarilor mecanice astfel incat sa fie reduse la minim efecte negative prezentate anterior. In acest sens se recomanda, pe cat posibil, eliminarea cauzelor compactarii secundare, prin aplicarea urmatoarelor masuri:
- efectuarea lucrarilor solului la starea sa de umiditate optima;
- eliminarea traficului in conditii necorespunzatoare de umiditate;
- folosirea unei sisteme de masini care sa permita limitarea presiunii pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scazuta, a senilelor, a rotilor duble, cresterea vitezei de lucru;
- rotatii de lunga durata care sa includa si plante amelioratoare;
- masuri de crestere a bilantului humusului din sol prin fertilizare corespunzatoare, in special prin aplicare de ingrasaminte organice;
- evitare a pasunatului excesiv.
 
In raport cu starea de compactitate a solului, se pun doua probleme principale. Astfel, pe solurile necompactate se impun masurile, prezentate mai sus, tocmai in scopul prevenirii aparitiei compactarii secundare, in timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactarii excesive.
 
Aceasta se poate realiza pe cale mecanaca, prin lucrari efectuate la adancimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adancimea de 30-40cm, si scarificare (afanare adanca) la adancimi mai mari, care pot ajunge la 60-70 cm pe solurile cu compactare de adancime.
 
Trebuie retinut faptul ca astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate are doar caracter temporar, fiind un remediu de scurta durata, intrucat solurile astfel afanate se vor recompacta destul de rapid, facand necesara revenirea periodica cu astfel de lucrari, si ridicarea substantiala a costurilor. De aceea, cele mai bune si eficiente raman masurile preventive.
 
Structura solului este o caracteristica intrinseca, distincta, specifica solului, extrem de complexa, de care depinde fertilitarea solului, si care este definita:
- pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare in elemente (agregate) structurale, care au de forma, marime si grad de dezvoltare diferite;
- agronomic prin ansamblul insusirilor fizice ce caracterizeaza capacitatea de retinere si cedare a apei, patrunderea si miscarea apei in profilul de sol, starea de asezare a solului, stabilitatea hidrica si mecanica a agregatelor structurale ale solului, si de regimurile fizice aferente (hidric, de aeratie, termic).
 
Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice si biologice de o deosebita complexitate, rol activ avandu-l argila, materia organica, hidroxizii de fier si de aluminiu si carbonatul de calciu.
 
La degradarea structurii solului contribuie doua grupe de cauze principale:
- modificarea chimismului solului prin scaderea continutului de humus si, in unele situatii, prin alcalizare sau acidifiere, ca urmare a fertilizarii neechilibrate sau a irigarii cu apa de calitate necorespunzatoare;
- actiunile mecanice directe ale lucrarii excesive, ale lucrarii la o stare de umiditate necorespunzatoare a solului, impactul direct cu picaturile de ploaie din precipitatii si apa de irigatie, pasunatul excesiv.
 
Pentru prevenirea degradarii structurii solului sunt recomandate urmatoarele:
- efectuare a lucrarilor solului si a traficului pe teren in conditii de limitare la strictul necesar a numarului de lucrari si a masei utilajului si numai la umiditate corespunzatoare a solului;
- utilizare a plugurilor specializate: pluguri cu latime de lucru variabila, pluguri oscilante, pluguri cu brazda in trepte;
- utilizare a semanatorilor specializate, pentru insamantare si aplicare a ingrasamintelor direct in miriste ;
- separare a drumurilor de acces de suprafata cultivata;
- reducere a combaterii mecanice a buruienilor, pe cat este posibil;
- mentinere in limite optime a reactiei solului si a compozitiei cationilor schimbabili;
- folosire la irigatie de apa conventional curata, de calitate;
- structura de culturi variata, cu rotatii de lunga durata, in care sa fie incluse si plante amelioratoare;
- favorizarea activitatii mezofaunei (ramelor);
- evitarea irigatiei prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesiva si inlocuirea acesteia cu irigatia localizata;
- marirea suprafetei de contact a rotii cu solul prin utilizarea pneurilor cu presiune mica, utilizarea pneurilor cu latime mare si a rotilor duble.
 
Distrugerea chimica a texturii structurii solului, provocata prin utilizarea practicii gresite de compensare a fertilitatii reduse a solului prin aplicare de cantitati din ce in ce mai mari de ingrasaminte, poate fi combatuta daca se adopta urmatoarele bune practici:
- punerea respectivelor terenuri in stare de telina verde pe o perioada determinata;
- transformarea terenurilor situate pe pante abrupte si cu o configuratie concava;
- infiintarea culturilor de toamna – iarna;
- rotatia culturilor;
 - practicarea culturilor ascunse.
 
In prevenirea degradarii solului prin aceste procese o importanta aparte o are modul corect in care se efectueaza aratul. Astfel, la executarea araturii se vor respecta urmatoarele reguli:
- aratura va fi uniforma pe adancime, fara a se cunoaste trecerea de la o brazda la alta, realizandu-se cand solul este la starea de umiditate optima, astfel ca brazda, indiferent de textura solului, sa se reverse in urma plugului;
- directia araturii se va alterna in fiecare an;
- araturile normale se efectueaza vara si toamna pentru insamantari de toamana sau primavara;
- araturile adanci se fac toamna pe solurile grele;
- aplicarea lucrarilor de subsolaj, specifice solurilor afectate de compactare secundara, unor soluri acide, sau unde stratul arabil este subtire si este nevoie de adancirea lui, fara intoarcerea brazdei;
- araturile de desfundare se fac inaintea plantarii vitei de vie sau in pepinierele pomicole.
 
La efectuarea araturii se vor adopta urmatoarele bune practici agricole:
- nu se efectueaza aratul dupa recoltare, daca sunt prezente ploi puternice si furtuni. Chiar daca se mai intarzie aceasta lucrare, solul trebuie mentinut acoperit cu mulci vegetal, fie cu paie sau resturi vegetale, fie prin mentinerea culturilor ascunse, acolo unde s-a utilizat aceasta tehnica;
- pentru reducerea mineralizarii nitratilor prezenti in sol, este recomndat sa se adopte tehnologia semanatului direct in miriste. De asemenea, se vor evita pe cat posibil araturile adanci, vitezele marite de lucru si afanarea exagerata a solului prin scarificare;
- pe terenurile in panta, araturile trebuie sa urmareasca strict curbele de nivel, iar atunci cand nu este posibil, cu o usoara inclinare si pe distante scurte;
- araturile vor urmari configuratia terenului si se va tine seama ca acestea sa fie paralele cu santurile si canalele existente, mentinandu-se o banda nearata in apropierea acestora;
- cu toate ca araturile de vara au rol important in sporirea productiei, in zonele cu precipitatii abundente (peste 650 mm anual) si bine distribuite, ca si pe suprafetele irigate, este bine ca in terenul proaspat arat sa se insamanteze o cultura acoperitoare sau cu rol de ingrasamant verde, care in toamna, fie ca se va recolta, fie se va marunti si incorpora in sol; aceasta cultura va prelua nitratii din sol transferandu-i in biomasa vegetala usor mineralizabila, in care azotul prezent va fi ferit de levigare, iar in primavara, cand temperatura solului va atinge 100 C, prin demineralizare treptata, va fi usor asimilabil de catre plantele cultivate.