Publicat in: Vegetal
Romania poate exporta 5 mil tone de porumb
Romania ar putea exporta in jur de 5 milioane de tone de porumb din recolta anului 2011, estimata la aproximativ 11 milioane de tone, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR), Valeriu Tabara.
"Cred ca Romania va putea valorifica pe piata externa 5 milioane de tone de porumb pentru ca avem o recolta buna anul acesta. Piata mondiala este o piata buna in prezent, fiind pentru prima data cand pretul porumbului este mai mare decat cel al graului. Este bine pentru producatorii noştri sa mearga la export şi pentru Romania sa fie prezenta in piata mondiala", a precizat Valeriu Tabara, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat ca recolta de porumb boabe din 2011 va urca pana la 11 milioane de tone, din care circa 5-6 milioane de tone reprezinta consumul intern, iar diferenta ar putea fi valorificata pe piata externa.

"Estimez ca la porumb ne vom duce in acest an la 11 milioane de tone, cu circa doua milioane de tone peste recolta din 2010. Va fi o recolta buna in 2011, recoltatul merge bine la aceasta data, este uşor de depozitat şi fara costuri. Cred ca in mod sigur vom fi şi in 2011 in topul tarilor Uniunii Europene, din punct de vedere al productiei de porumb, probabil dupa Franta", a mentionat şeful MADR.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h


In 2010, Romania s-a situat pe primul loc din Uniunea Europeana (UE), dupa suprafata cultivata cu porumb cu 2,243 milioane hectare, ocupand insa locul doi, dupa Franta, la productie, din cauza unui randament inferior.

Anul trecut, Franta a detinut suprematia in privinta productiei de porumb cu 13,690 milioane tone, urmata de Romania cu 9,101 milioane tone, de Italia şi Ungaria cu 7,877 milioane tone, respectiv 7,410 milioane tone.

Cu toate acestea, randamentul la porumb realizat anul trecut in Romania, de 4.056 kg/ha, a fost mai mic decat al celorlalte state membre, exceptie facand doar Bulgaria, cu 3.920 kg/ha.

Vezi aici pretul porumbului in septembrie 2011

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Fermierii francezi, sfatuiti sa abandoneze recolta de porumb pe camp
Fermierii francezi, sfatuiti sa abandoneze recolta de porumb pe camp
Recoltatul porumbului in Franta, unul dintre cei mai mari producatori europeni alaturi de...
ANALIZA: Pretul porumbului la recoltare si perspective
ANALIZA: Pretul porumbului la recoltare si perspective
O comparatie a evolutiei preturilor la porumb in ultimi ani pe bursa MATIF din Paris ilustreaza...
Scade pretul porumbului
Scade pretul porumbului
In raportul sau pe luna decembrie publicat ieri, Departamentul American al Agriculturii (USDA)...
Pretul porumbului a coborat in acest an la minimul istoric
Pretul porumbului a coborat in acest an la minimul istoric
Prabusirea pretului porumbului, care a ajuns la mai puţin de jumatate fata de acum 3 ani, ii...

Ultima ora

Ghid util pentru intretinerea pompelor de lapte cu accesoriile aferente
Ghid util pentru intretinerea pompelor de lapte cu accesoriile aferente
Pentru a evita intreruperile in procesul de muls si pentru a prelungi durata de viata a...
Tipurile de sol: Ghidul complet pentru o gradina de succes
Tipurile de sol: Ghidul complet pentru o gradina de succes
Solul este o resursa naturala fundamentala pentru agricultura, avand mai multe functii...
APIA da startul platilor ANT
APIA da startul platilor ANT
In acest sens, fermele mici asteapta demararea platilor pentru ANT subventiile de baza pentru...
Ce implica mulsul turmelor mici, produse necesare si riscuri
Ce implica mulsul turmelor mici, produse necesare si riscuri
In randurile de mai jos veti vedea ce presupune procesul de mulgere, care sunt produsele necesare...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton