Agricultura românească: avem de toate, dar e lipsă de bani!

Cel mai frumos mesaj pe care l-am primit de la un mic fermier din judeţul Olt sună aşa:

„avem roşii, legume, găini, ouă, lapte, facem brânză, stupi cu miere... la noi aici la ţară avem de toate, dar e lipsă de bani”

Asta mi se pare a fi exact definiţia agriculturii de subzistenţă. Îţi oferă tot ce ai nevoie pentru un trai decent, dar nu îţi lasă loc pentru investiţii. Ca să investeşti, îţi trebuie ori cash, ori credit.

Ca să obţii cash, trebuie să produci şi să vinzi surplusul, la un preţ cât mai bun. Şi aici vine buba: preţul nu e bun, nu e deloc bun, ba e chiar atât de prost încât de multe ori nu îţi scoţi, tu fermierul, nici măcar ce ai semănat. Semeni pleavă, culegi vânt. De ce e preţul prost? Păi din mai multe motive.

Unul ar fi cantitatea surplusului. Ca mic fermier, nu obţii recolte mari, astfel încât ai două alternative: vinzi samsarului pe un preţ de nimic, sau cauţi consumatorul direct şi vinzi câte puţin, dar la preţul corect al pieţei. Dar asta implică, pe de o parte, spaţii de depozitare (deci investiţii şi iată că ne învârtim în cerc), iar pe de altă parte cel puţin o persoană dedicată activităţii de vânzare. Că dacă vinzi, când mai produci?

Ca să obţii un credit, nici nu se pune problema să iei bani pentru un proiect de investiţii (fie el şi european) dacă nu ai ce să pui gaj.

Şi iată blocajul, un ambuteiaj de toata frumuseţea care frânează agricultura.

Banul, pământul şi fermierul

În aceste condiţii, rezolvarea pare a fi una singură. Investitorul. Măria sa omul cu bani, care se hotărăşte să dezvolte o afacere în agricultură.

Este agricultura profitabilă? Sigur că este, altfel nu ar mai băga nimeni bani în ea! Şi bani intră în domeniu, uitaţi-vă la zecile de mii de hectare cultivate de oameni de afaceri români şi străini. Fie că vine din China, din ţările arabe sau din Uniunea Europeană, investitorul vine cu tot ce are nevoie pentru a cultiva pământul.

Dar, vorba cetăţeanului Poţekalnikov din piesa Sincigaşul: „voinţă de a cânta la tubă este, manual pentru cântatul la tubă este, numai tubă nu este”. Aşa şi investitorul, are de toate dar nu are pământ. De unde îl poate lua? De la DUMNEAVOASTRĂ. De la fermierul mic, despre care vorbeam în prima parte a articolului. De la dumneavoastră care aveţi de toate, dar aveţi lipsă de bani.

Şi acum se pune o întrebare. De ce bagă omul ăsta bani în agricultură şi de ce vrea pământul? Nu doar ca sa facă producţie agricolă, ci să o vândă şi să facă mai mulţi bani decât a băgat, adică să scoată profit. Ce se întâmplă cu profitul? Aici vine partea frumoasă. Se întoarce la el acasă, în ţara din care a venit.

Ca să vedem un exemplu concret, luăm câteva companii multinaţionale.

Cargill Agricultură SRL. Cifra de afaceri pe 2009 este de 953.428.462 lei, dar a raportat o pierdere de 54.940.672 de lei.
Bunge România SRL. Cifra de afaceri pe 2009 este de 1.107.278.452 de lei, pierdere de 42.616.460 de lei.

Ne putem gândi că o fi fost ceva în 2009, vreo calamitate. Să luăm 2008, atunci.

Bunge 2008, 130.686.563 pierdere.