Gingaşă şi sălbatică: Tulipa hungarica, laleaua bănăţeană

Printre plantele caracteristice defileului Dunării întâlnim specii rare, unele aproape pierdute, precum dediţelul, brânduşa bănăţeană (Colchicum haynaldi) sau laleaua bănăţeană (Tulipa hungarica). Pentru că ieri am vorbit despre laleaua pestriţă, specie mai mult crin decât lalea, astăzi m-am oprit la laleaua bănăţeană, o specie sălbatică, endemică de lalele.

Este întâlnită doar în zona Cazanelor, judeţul Mehedinţi, pe versanţii inaccesibili ai masivului Ciucarul Mare. În zone limitată, poate fi găsită şi pe malurile sârbeşti şi bulgăreşti ale Dunării. Este menţionată pentru prima dată în literatura de specialitate în anul 1884, de V. Borbas.
În prezent, specia este protejată de OUG 57/2007 şi de Conveţia de la Berna. Face parte din lista speciilor ocrotite, iar arealul său este integrat in teritoriul parcului natural Porţile de Fier.



„Din punct de vedere botanic, există aici una din cele mai bogate şi mai valoroase colecţii de plante din ţară, numărul de specii determinate până în prezent reprezintă 49,9% din totalul speciilor cunoscute în flora ţării noastre - aproximativ 3500 de specii. Cu alte cuvinte, pe 0,48% din suprafaţa ţării, cât reprezintă teritoriul Parcului Natural Porţile de Fier, se află jumătate din numărul de specii cunoscute în flora ţării noastre, ceea ce explica prestigiul floristic pe care l-a dobândit această zonă”, spune Sorina Ştefania Matacă, directorul Muzeului Regiunii Porţile de Fier.

Cum arată laleaua bănăţeană

Florile lalelei bănăţene (sau laleaua de cazane) sunt exclusiv de culoare galbenă, fără miros. Florile sunt dispuse în vârful unui lujer care creşte în mijlocul a 3-4 frunze mari, glaucescente.

Există şi o subspecie parfumată - Tulipa hungarica undulatifolia - cu antere de culoare violacee şi frunze ondulate, care creşte la Gura Văii, pe Valea Oglănicului.