Despre plante medicinale. Valeriana si beneficiile sale

Numele deriva din latinescul „valere“ care inseamna a fi sanatos, a fi puternic, aratand astfel insusirile sale terapeutice.

 

Valeriana se cultiva pentru faptul ca intreaga planta contine ulei volatil, insa mai bogate sunt partile subterane. Continutul in ulei volatil al radacinilor proaspete este de 0,05-0,22%.

Compozitia chimica a valerianei este foarte complexa, iar actiunea terapeutica a diversilor compusi nu a fost cunoscuta in totalitate.

 

Materia prima o constituie rizomii si radacina (Valerianae rhizoma, Valerianae radix). Compusii activi (uleiul volatil, acizii, alcaloizii) au actiune sedativa in afectiunile sistemului nervos si cardiace si, totodata, actiune antispastica. 

 

Valeriana mai poate fi utilizata in combaterea insomniilor sau nevrozelor cardiace. Intra in componenta Extraveralului si a altor preparate, precum si a unor ceaiuri: calmant, gastric, sedativ si impotriva tulburarilor cardiace. 

Utilizarea neintrerupta duce la dependenta, iar depasirea dozei duce la efecte negative asupra tubului digestiv, provoaca dureri de cap si greata.

 

 

Valeriana are cerinte moderate fata de temperatura; germineaza la temperaturi de 4-5 garde C, iar peste iarna poate suporta temperaturi de -20 grade C.

 

Poate fi intalnita si spontan, prin paduri, fanete, depresiuni umede, in zona de deal si munte.

 

Fata de umiditate are cerinte ridicate, fiind recomandata sa se cultive mai ales in zonele din Podisul Transilvaniei, Campia Moldovei, si Subcarpatii Rasariteni.

Cele mai bune rezultate ale productiei se obtin pe soluri profunde, bogate in humus, bine drenate, cu apa freatica la adancime mica, precum si pe terenurile turboase. Solurile bogate in argila nu sunt recomandate deoarece reduc dezvoltarea sistemului radicular si creaza probleme la recoltarea radacinilor.

 

 

Valeriana este o planta perena, erbacee, care formeaza la inceputul perioadei de vegetatie rozeta de frunze si in vara, sau in anul urmator, apar tulpinile florifere.

 

Daca este cultivata doar pentru recoltarea radacinilor, atunci este considerata cultura anuala.

 

Sistemul radicular este alcatuit dintr-un rizom lung de 2-4 cm, de culoare bruna, prevazut cu stoloni scurti si cu radacini adventive, formate din 60-70 de radacini, cu numeroase ramificatii si cu miros caracteristic dupa uscare.

 

Tulpina este ramificata, inalta de 80-150 cm, de culoare verde-violacee. Frunzele de la baza sunt imparipenate, cu margini dintate sau intregi. Inflorescenta este de tip racem corimbiform, iar florile au culoare roza sau alba.

Fructul este o achena, care se termina in varf cu o parte ingustata, fie de forma unei coroane, fie de forma unei palnii. Fructele au culoarea galbena-bruna si contin o singura samanta. Masa a 1.000 de seminte este de aproximativ 0,5 g. Infloreste din luna mai pana in august.

 

 

In functie de perioada de infiintare a culturii se alege si succesiunea corespunzatoare a culturilor.

 

Astfel, in cazul in care cultura se infiinteaza in toamna, cele mai bune premergatoare sunt leguminoasele pentru boabe care se recolteaza devreme (mazare si fasole), dar si cerealele paioase sau culturile furajere pentru masa verde. 
 

Daca se infiinteaza cultura in primavara, atunci se poate amplasa si dupa specii care se recolteaza mai tarziu in toamna, precum soia sau porumb. Pentru a preveni infestarea cu boli si daunatori, se recomanda revenirea valerianei pe acelasi teren dupa 5-6 ani.

 

 

Valeriana raspunde bine la aplicarea ingrasamintelor. Se recomanda doze moderate de azot (35-40 kg s.a./ha) si de fosfor (65-70 kg s.a./ha), doze ce se regasesc in aplicarea a 15-20 t/ha de gunoi de grajd, bine fermentat, maruntit si aplicat uniform. Acesta trebuie aplicat vara sau toamna si incorporat sub aratura.

 

 

Dupa eliberarea terenului de resturile vegetale ale premergatoarelor care se recolteaza devreme, este recomandat sa se faca un dezmiristit, apoi aratura adanca, cu plugul in agregat cu o grapa.

Dupa arat si pana la semanat, aratura trebuie sa fie intretinuta prin discuiri repetate, pentru a fi distruse buruienile care rasar si pentru a fi mentinuta rezerva de apa din sol.

Pentru pregatirea patului germinativ se va folosi un combinator, pentru ca terenul sa fie cat mai bine nivelat. Inainte de semanat se va tavalugi deoarece semintele sunt mici si adancimea de semanat este foarte mica, de 1-2 cm.

 

 

Cultura de valeriana se poate infiinta prin semanat direct sau prin rasad.

 

Samanta utilizata pentru infiintarea culturii trebuie sa fie sanatoasa, sa provina din loturi se - mincere cultivate in sistem ecologic, sa fie certificata si sa provina din recolta precedenta, deoarece facultatea germinativa se poate pierde foarte usor. In cultura exista soiul local Magurele 100.

 

Puritatea fizica a semintelor trebuie sa fie minimum 80%, iar germinatia minimum 50%.

 

Semanatul se va face cu semanatori universale (de tip SUP-21, SUP-29), adaptate pentru seminte mici, la distanta de 50 cm intre randuri, cu o norma de samanta de 4-6 kg/ha. Se urmareste realizarea la rasarit a unei densitati de plante de 20-30 plante/m2. Semintele se mai pot amesteca cu nisip, cenusa sau rumegus, pentru o distribuire cat mai uniforma.

 

Infiintarea culturii prin rasad este mai sigura si se consuma o cantitate mai mica de samanta.

 

Rasadul poate fi produs fie in straturi reci, fie in rasadnite incalzite sau semiincalzite; pentru un hectar de cultura este necesar rasadul produs pe cca 100 m2 de substrat. Cantitatea de samanta necesara este de 1-1,5 kg. Se poate semana in luna august, pentru infiintarea culturii in toamna sau in luna februarie, pentru infiintarea culturii in primavara.

 

Se planteaza la distanta de 50 cm intre randuri, asigurandu-se o densitate de circa 9-10 plante/m2. Dupa plantare, se uda pentru ca rasadul sa se prinda cat mai bine.

 

Ulterior se completeaza golurile pentru a realiza densitatea corespunzatoare.

 

 

Datorita ritmului lent de crestere de la inceputul perioadei de vegetatie, exista pericolul imburuienarii culturii. De aceea, este necesar sa fie mentinute sub control buruienile, prin distrugerea acestora prin prasile si pliviri repetate. 

 

Cele mai periculoase boli care pot produce pagube importante sunt fainarea, rugina si mana. Aceste boli pot fi combatute prin aplicarea unor produse pe baza de sulf muiabil in concentratie de 0,6%, zeama bordeleza 1% sau alte produse pe baza de cupru (Champion 0,2%).

Pentru combaterea daunatorilor, de tipul viermilor sarma si larvelor carabusului de mai, se recomanda respectarea unor masuri preventive cum sunt rotatia corespunzatoare si lucrarile corecte ale solului.

 

 

Recoltarea in conditii optime, cu maximum de acumulare si continut in principii active, se realizeaza toamna, cand procesele de bioacumulare a substantelor inceteaza, iar partea aeriana se ofileste. Pentru recoltarea radacinilor se poate folosi un dislocator pentru sfecla sau plugul fara cormana.

Dupa recoltare, radacinile trebuie decoletate si apoi spalate, pentru a fi indepartat pamantul, operatiune obligatorie, dar laborioasa. 

 

Uscarea se va face pe cale naturala, in straturi subtiri (circa 5 cm), in incaperi curate, bine aerisite. Uscarea se poate face si artificial, la temperaturi de maximum 35-40 grade C; randamentul de uscare este de 4-4, 5:1. 

 

Semintele se vor obtine in loturi special organizate in acest scop, de la culturi de doi ani. 

 

Conditiile de receptionare pentru produsul uscat sunt: maximum 5% pentru rizomi cu resturi de tulpini, maximum 5% pentru radacini mai subtiri de 1 cm, maximum 0,5% pentru corpuri straine organice, maximum 4% corpuri straine minerale, umiditatea cel mult de 14%. Continutul in ulei volatil trebuie sa fie de minimum 0,3%, iar cel in substante extractive (acizi, alcaloizi) de minimum 25%.