Adrian Porumboiu: Regulile economiei de piaţă din România sunt la nivelul "Cărţii junglei"

Adrian Porumboiu, preşedintele grupului de firme Racova, a declarat vineri că regulile economiei de piaţă din România sunt la nivelul "Cărţii junglei", dar nu pentru copii ci pentru adulţi, susţinând că cei care plătesc dările la stat sunt totodată cei trataţi cu ostilitate. Porumboiu a spus, potrivit Mediafax, într-o conferinţă de presă organizată la Mopan SA, firmă de panificaţie din cadrul grupului Racova, că această firmă plăteşte lunar taxe de 1,5-2 milioane... mai mult

Alexandrion Grup România lansează o nouă marcă de vinuri franţuzeşti pe piaţa românească

Pentru început, sub brandul Montrouge vor fi comercializate două tipuri de vin: Merlot-ul Montrouge – vin roşu sec din Languedoc şi Colombard Montrouge - vin alb demisec din Gasconia. „Am decis să introducem pe piaţă românească aceste vinuri care au convins deja consumatorii din 22 de ţări, ce poartă în ele amprenta tipic franţuzească, respectând totodată gusturile consumatorilor contemporani internaţionali. Sperăm ca atenţia riguroasă pe care am oferit-o în... mai mult

Alba: Sute de vizitatori la targul Apulum Agraria

Interes crescut al locuitorilor din judetul Alba pentru targul Apulum Agraria. Sambata si duminica, sute de vizitatori au luat cu asaltat standurile producatorilor care au expus atat preparate traditionale si utilaje agricole. La mare cautare au fost preparatele din carne, dulciurile, in mod special halvita, vinul si mustul. Albaiulienii nu s-au dat in laturi nici de la mici si bere. In cadrul targului, Asociatia Crescatorilor de bovine si ovine din Alba au organizat o expozitie de animale. mai mult

Deputatul Victor Surdu crede că România va trebui să cumpere 1,2 milioane de tone de grâu

Vicepreşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, Victor Surdu, avertizează că grâul de panificaţie existent la acest moment în România este insuficient pentru a acoperi consumul populaţiei. El a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri organizate, la sediul din Botoşani al Partidului Social Democrat, cu fermierii din judeţ, că România va trebui să importe 1,2 milioane de tone de grâu pentru a acoperi necesarul intern. "O să pierdem vreo 120 de... mai mult

Ce promoţii au băncile. Creditul pentru gradinarit

Lipsa interesului populaţiei pentru noi împrumuturi îi determină pe bancheri să caute soluţii alternative de majorare a numărului de clienţi. Dedeman şi BRD Finance le oferă clienţilor, de pe 9 septembrie până pe 6 octombrie 2010, un produs de creditare cu o dobândă anuală nominală de 7%. Clienţii pot achiziţiona în acest fel materiale pentru amenajarea locuinţei sau pentru grădinărit. Clienţii au la dispoziţie perioade de rambursare de până la 60 de luni. În plus,... mai mult

Dâmboviţa: Răvăşitul oilor a avut loc, duminică, în comuna Runcu

Răvăşitul oilor, un obicei care marchează coborârea turmelor de oi de la munte, a avut loc, duminică, în comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa, unde zeci de păstori de la Poalele Leaotei şi-au etalat produsele, iar pe munte s-a dansat, s-a mâncat bulz şi pastramă, iar ţuica de prună a fost la mare cinste. "Nu s-a întâmplat nimic rău peste vară, toate oile sunt tefere, producţia este asigurată, iar acum aşteptăm banii!". Aşa s-au tocmit ciobanii cu proprietarii de oi,... mai mult

Financiar: TVA nu va reveni la 19 la sută în următorii ani

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, spune, cu ocazia unui interviu acordat unui post de televiziune, că premierul Emil Boc are o înţelegere limitată pentru perioada de criză prin care trece România. De asemenea, potrivit lui Vlădescu consideră că TVA-ul nu mai poate reveni la nivelul de 19 la sută, indiferent de partidul sau alianţa care va veni la conducerea ţării. "Din câte ştiu eu, preşedintele Traian Băsescu m-a susţinut pentru a rămâne în Guvern. Ceea... mai mult

Suceava: 30.000 lei pentru fiecare familie strămutată după inundaţii

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa extraordinară de vineri alocarea a câte 5.000 de lei celor 150 de familii ale căror case au fost distruse la inundaţiile din lunile iunie - iulie, câte 2.500 de lei proprietarilor celor 1.187 case grav avariate şi câte 30.000 de lei unor familii care trebuie strămutate, informează Agerpres. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat la finalul reuniunii că, din sumele primite din sponsorizări, trei milioane de lei urmează... mai mult

Cluj: Apicultorii doresc să exporte mierea direct din stupină

Apicultorii din judeţul Cluj consideră că nu sunt susţinuţi de stat să exporte mierea direct din stupine şi la un preţ care să reflecte real munca lor, fără intermediari, care, spun ei, îşi asigură profituri considerabile, deşi nu sunt producători. Totodată, ei apreciază că apicultura este practicată, în general, de oameni în vârstă, iar după 63 de ani un apicultor nu mai poate accesa fonduri europene, pentru că depăşeşte vârsta considerată limită. ''Oamenii... mai mult

Romanii isi pot impaduri terenurile cu bani de la UE (video)

Fie ca se pricep sau nu la agricultura, romanii isi pot impaduri terenurile cu bani de la Uniunea Europeana. 50 de milioane de euro vin in mai putin de o luna de la Bruxelles. Expertii le promit sume importante in urmatorii sapte ani celor care planteaza arbori acolo unde solul este degradat. De fonduri pot beneficia nu doar femierii, ci si cei care locuiesc in cartierele rezidentiale. Daca proprietarii vilelor din nordul Capitalei se apuca sa planteze stejari, aluni ori salcami si au grija... mai mult

Industria laptelui: producătorii de lapte sunt nevoiţi să accepte preţul oferit de procesatori, puterea de negociere este redusă

Producătorii români de lapte sunt nevoiţi să accepte preţul oferit de procesatori din cauza fragmentării sectorului de producţie a laptelui, care duce la o scădere a puterii de negociere a fermierilor, arată un studiu realizat de Consiliul Concurenţei (CC). Producătorii de lapte încheie contracte de livrare în mod individual şi nu deţin acţiuni în cadrul firmelor procesatoare, motiv pentru care au o putere mai mică de negociere, susţine inspectorul de concurenţă, Mariana... mai mult

Teleorman: Lipsa precipitatiilor intarzie semanatul culturilor de toamna

Insamantarea culturilor de toamna este intarziata, in judetul Teleorman, din cauza lipsei indelungate a precipitatiilor, fapt care ingreuneaza pregatirea patului germinativ. Directorul Statiunii de cercetare-dezvoltare agricola Teleorman, dr. ing. Emilian Negrila, a declarat ca in conditiile unor terenuri agricole tari si tasate trebuie inlocuita aratura de baza cu prelucrarea pamantului cu ajutorul discurilor si grapelor pana la maruntirea solului. Deocamdata, restantele s-au acumulat la... mai mult

Calendarul viticultorilor in lunile septembrie si octombrie

In luna septembrie, viticultorii continua recoltarea si comercializarea soiurilor de struguri pentru masa. Tot acum se pregatesc depozitele pentru pastrarea temporara a strugurilor. Acestea sunt cladiri curate, fara curenti de aer, in care temperatura nu variaza si se mentine relativ joasa (intre +6 - 12C). Peretii depozitelor se vopsesc cu o solutie de var (in care se adauga 100g piatra vanata la 10 litri solutie), se dezinfecteaza prin fumegare (prin arderea sulfului 50 g/m3). In acelasi mod... mai mult

Suceava: Pe 25 septembrie are loc, la Vama, festivalul hribului

Pe 25 septembrie, în comuna suceveană Vama va avea loc Festivalului hribului, un târg de produse tradiţionale locale organizat de Asociaţia Turistică Vama – Bucovina. Printre produsele ce vor fi prezentate în cadrul târgului se numără ciuperci şi fructe de pădure, brânză, lapte, carne, peşte/păstrăv în cobză sau afumat. Organizatorii au pregătit un seminar cu tema „Produse tradiţionale din gastronomia locală pe bază de fructe de pădure. Autentificare,... mai mult

Seminar privind modernizarea fermelor de bovine în judeţul Alba

Consiliul Judeţean Alba organizează pe 17 septembrie, la sediul Fermei Bioterra din Doştat, cel de-al patrulea seminar în cadrul proiectului "Dezvoltă mediul rural în judeţul Alba - noi paşi spre bune practici şi durabilitate" - AGRI 2010 - 142, finanţat de Comisia Europeană prin Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Seminarul este dedicat sectorului de creştere a bovinelor şi este întitulat " Modernizarea fermelor de bovine cu respectarea standardelor... mai mult

Prognoza agrometeo pentru perioada 16 - 22 septembrie

mai mult
Cititorii site-ului au evaluat articolele din sectiunea "Stiri" cu NAN / 5 din evaluari
503504505506507508509510511512513514515516517518519pagina 511 din 1017
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
AnunturiVezi toate anunturile
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.