Asolamentul ecologic: rapita, canepa, cartof, sfecla, trifoi, lucerna

Rapiţa se cultivă pe soluri profunde cu reacţie neutră-slab acidă, bine aprovizionate cu apă şi elemente nutritive. Se poate cultiva pe terenurile în pantă, contribuind la combaterea eroziunii solului mai ales în perioada de primăvară-toamnă.
Se cultivă în asolament de 3-5 ani, evitându-se amplasarea în rotaţie cu floarea soarelui şi soia pentru prevenirea atacului de Sclerotina sclerotiorum şi a altor dăunători. Pe terenurile infestate se poate cultiva rapiţă numai după 7-8 ani.

Premergătoarele cele mai bune pentru cultura rapiţei de toamnă sunt culturile care eliberează terenul până la începutul lunii august pentru a asigura condiţii bune de pregătire a terenului şi acumularea apei necesare răsăririi. Acestea sunt cerealele de toamnă (orzul şi grâul), cartoful timpuriu, mazărea, borceagul de toamnă şi trifoiul roşu după prima coasă.

Rapiţa de primăvară se poate cultiva şi după in pentru ulei, porumb şi sfeclă.

Rapiţa este o bună premergătoare pentru toate culturile şi în special pentru cerealele de toamnă cărora le asigură condiţii bune de pregătire a patului germinativ.

Cânepa se poate cultiva pe acelaşi teren mai mulţi ani succesiv, cu condiţia administrării în fiecare an a unei cantităţi corespunzătoare de îngrăşăminte organice. Se recomandă totuşi evitarea monoculturii din cauza dăunătorilor (molia cânepii, purecele cânepii) şi a atacului bolilor (Orobanche-lupoaie). Prin practicarea monoculturii scade eficienţa economocă.

Premergătoare foarte bune sunt: lucerna, trifoiul, leguminoasele anuale (mazărea, borceagul).
Rezultate bune se obţin şi după cereale păioase şi după prăşitoare cărora li s-au administrat îngrăşăminte organice (cartofi, sfeclă).

Nu se cultivă după porumb pentru că au dăunător comun – sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis). După floarea soarelui şi tutun nu se cultivă datorită atacului de lupoaie; pe aceste terenuri se revine numai după 6-7 ani.

Cânepa este bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, se vor evita cele care au dăunători comuni.

Cartoful nu este pretenţios faţă de planta premergătoare, producţiile mari sunt asigurate de utilizarea unor soiuri productive şi a unor tehnologii moderne.

La amplasarea culturii trebuie să se ţină seama de particularităţile biologice ale plantei:partea subterană reprezentată de stoloni şi tuberculi se dezvoltă pe solurile bine aerate, permeabile, cu textură luto-nisipoasă sau lutoasă care asigură creşterea uniformă şi accelerată a tuberculilor. Terenul trebuie să aibă un grad minim de infestare cu buruieni, boli şi dăunători, să fie bine aprovizionat cu elemente nutritive şi să aibă o rezervă suficientă de apă.

Premergătoare foarte bune sunt leguminoasele pentru boabe şi furaj (mazăre, lupin, fasole, borceag, trifoi), gramineele anuale şi perene (secară de toamnă, grâu de toamnă, grău şi orz de primăvară) care se recoltează devreme asigurând timpul necesar fertilizării organice şi pregătirii solului.

Premergătoare bune sunt porumbul, sfecla de zahăr şi bostănoasele.

Sunt contraindicate ca premergătoare cânepa, speciile din familia solanacee (pentru a preveni infecţiile cu rizoctonioză). Inul şi floarea soarelui se evită pentru că pot transmite cartofului boli- ex. putregaiul roşu.

Producţii eficiente se obţin în asolamente cu rotaţie de minim 3 ani pentru cartoful destinat consumului şi minim 4 ani pentru cartoful de sămânţă (pentru a evita impurificarea soiurilor sau transmiterea bolilor şi dăunătorilor).

Pe terenurile infestate cu nematodul cu chişti al cartofului (Globodera sp.) este interzisă cultura cartofului de sămânţă iar cartoful de consum se cultivă numai după 5-6 ani.

Cartoful este plantă bună premergătoare pentru multe culturi, mai ales pentru cerealele de toamnnă. Pe terenurile nisipoase după cartoful extratimpuriu şi timpuriu se pot cultiva plante care vor fi folosite ca îngrăşământ verde (secară, rapiţă, leguminoase).

Sfecla de zahăr Amplasarea sfeclei în cadrul rotaţiei culturilor se face ţinând cont de particularităţile biologice ale culturii, astfel aceasta are o influienţă bună asupra insuşirilor fizice şi chimice ale solului, prin lucrările adânci pe care le necesită această cultură.

Cele mai bune premergătoare pentru această cultură sunt: cerealele de toamnă şi de primăvară, cartoful, mazărea, inul. Aceste plante având o înrădăcinare mai superficială şi recoltându-se mai devreme permit executarea în condiţii optime a lucrărilor solului şi încorporarea resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor organice .

Porumbul şi floarea soarelui sunt considerate plante bune premergătoare dar în cazul cultivării sfeclei după aceste culturi s-a constatat un atac mai intens al răţişoarei şi gărgăriţei sfeclei de zahăr faţă de sfecla cultivată după mazăre sau grâu de toamnă.

Premergătoarele contraindicate pantru cultura sfeclei de zahăr sunt rapiţa, muştarul sau alte plante din familia Cruciferae, sau plante din familia Chenopodiaceae, deoarece sunt atacate de aceeaşi specie de nematozi ca şi sfecla (Heterodera schachtii) Iarba de Sudan nu este indicată ca premergătoare deoarece lasă solul sărac în apă.
Sfecla poate reveni pe acelaş teren numai după un interval de 4 ani dacă solul nu a fost infestat cu nematozi sau după 6-8 ani dacă solul a fost infestat, în funcţie de gradul de infestare.

După sfecla de zahăr se poate cultiva cerealele de primăvară, cerealele de toamnă, dacă sfecla se recoltează mai devreme, porumb şi alte plante care nu sunt atacate de nematozi.

Lucerna Lucerna trebuie să urmeze în asolament după culturi care lasă terenul curat de buruiani, deoarece după răsărire creşte încet şi este invadată de buruieni. Premergătoarele cele mai bune pentru cultura lucernei sunt: cerealele de toamnă şi de primăvară, plantele anuale furajere care eliberează terenul până la mijlocul lunii august, cartofii timpurii, mazărea etc

Sunt bune premergătoare pentru cultura lucernei şi hibrizii timpurii de porumb, cartofii timpurii, floarea soarelui, rapiţa, sfecla de zahăr şi sfecla furajeră. Premergătoare mai slabe sunt: hibrizii tardivi de porumb şi iarba de sudan, care eliberează terenul târziu şi nu permit o pregătire corespunzătoare. După întoarcerea lucernei pot urma în rotaţie porumbul pentru siloz, hibrizii timpurii de porumb pentru boabe, iarba de Sudan şi raigrasul aristat. Hibrizii tardivi de porumb pentru boabe, sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră de regulă urmează în rotaţie în anii II şi III după desţelenire.

Lucerna poate revenii pe acelaşi teren după un interval de timp egal cu o dată şi jumătate cât s-a menţinut cultura. Acest interval este condiţionat de fenomenul de „oboseala solului” cauzat de produşii organici rezultaţi în urma decsompunerii masei radiculare cât şi de transmiterea unor boli care determină rărirea prematură a culturii. Când lucerna se cultivă în amestec cu graminee perene fenomenul de „oboseala solului” se manifestă mai puţin pregnant motiv pentru care timpul de revenire pe acelaşi teren se reduce cu un an.

Lucerna este o foarte bună plantă premergătoare pentru că îmbogăţeşte solul cu cantităţi însemnate de azot, calciu şi fosfor.

Trifoiul roşu Trifoiul roşu se cultivă în zonele colinare umede pe soluri cu textură lutoasă, slab acide, după premergătoare care lasă solul curat de buruieni, sub plante protectoare (orzoaică de toamnă şi de primăvară pentru boabe, ovăz pentru furaj recoltat la începutul formării boabelor, grâu, orz de toamnă).

Când trifoiul roşu se cultivă fără plante protectoare cele mai bune premergătoare sunt prăşitoarele fertilizate cu gunoi de grajd şi plantele furajere recoltete până la începutul toamnei. Când se seamănă la sfârşitil verii premergătoalele cele mai bune sunt cerealele de toamnă şi de primăvară şi culturile furajere anuale care eliberează terenul până la începutul lunii august.

În primul an după întoarcerea trifoiului roşu se comportă bine culturile anuale care consumă mult azot cu perioadă medie de vegetaţie cum sunt porumbul pentru siloz, hibrizii timpurii de porumb pentru boabe, cartofii timpurii, raigrasul aristat şi hibrid. Începând din anul al doilea după întoarcerea trifoiului roşu urmează în rotaţie hibrizii semitardivi de porumb pentru boabe, sfecla de zahăr şi sfecla pentru furaj, cartofii de toamnă.

Trifoiul roşu produce azot pe cale simbiotică cu condiţia ca pH-ul solului să fie de cel puţin 6,0, în aceste condiţii 5 t de masă verde produc 30 kg de azot simbiotic din care un sfert (7,5 kg) este azot simbiotic remanent care va fi folosit de culturile anuale ce se vor semăna după desţelenire.

Autor: ing. Constantin Cristea