În toamnă, în judeţul Vaslui au fost cultivate 68.000 ha de grâu şi 22.000 ha de rapiţă. Acolo unde culturile au fost acoperite cu un strat gros de zăpadă, nu se pune problema să aibă de suferit din cauza gerului, însă există şi suprafeţe care au fost viscolite şi nu mai au nici un fel de protecţie în faţa temperaturilor scăzute.
Acestea au fost cu siguranţă calamitate. „Am primit telefoane de la fermieri care mi-au spus că au suprafeţe de culturi fără zăpadă. M-au întrebat dacă e necesar să solicite comisiile locale pentru a constata pagubele. I-am sfătuit să mai aştepte câteva zile, că oricum va mai fi ger şi abia după aceea să vadă exact care este situaţia şi apoi să cheme comisiile să evalueze pagubele”, ne-a declarat Gigel Crudu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, scrie Evenimentul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News