Organizarea şi gospodărirea islazurilor comunale

Islazul comunal reprezintă cel mai important mijloc de asigurare a ierbii pentru animalele comunităţilor rurale în perioada de păşunat, a unor furaje conservate pentru iarnă sau loturi semincere de plante furajere. Prin organizarea în comun a păşunatului, în special cu vacile de lapte, se economisesc mari resurse umane şi băneşti, faţă de întreţinerea separată a animalelor de către fiecare crescător în parte.
Acum, când majoritatea şeptelului de animale în special bovine şi ovine, se găseşte în gospodării individuale mici cu un pronunţat caracter de subzistenţă, islazurile comunale au şi vor mai avea un rol însemnat în economia rurală, până la extinderea exploataţiilor mijlocii şi mari de creştere a animalelor domestice ierbivore, asemănătoare cu cele din Uniunea Europeană.

Amplasarea şi suprafaţa islazului
Se aleg cu predilecţie terenurile fără exces de umiditate, bine drenate, din jurul localităţilor, până la 3 kilometri distanţă, lângă liziere de pădure, cursuri de apă dacă există, departe de căi ferate şi şosele intens circulate.

Suprafaţa necesară pentru islaz se va stabili în funcţie de numărul de animale ce urmează a păşuna sau alte criterii.

Lipsa de suprafaţă pentru islaz va fi completată prin cumpărarea de noi terenuri de către comună de la actualii proprietari din marginea păşunii existente, prin transfer de terenuri sau alte înţelegeri la nivel local, cu efecte benefice pentru întreaga comunitate.

Asigurarea apei, umbrarelor sau adăposturilor pentru animale
Asigurarea apei pentru adăpat din râuri, lacuri sau pânza freatică, este extrem de importantă pentru animale şi va fi realizată prin captări, amenajări specifice, puţuri, jgheaburi, etc., după studii şi proiecte efectuate de specialişti în domeniu.

Adăpostirea animalelor sub umbrare forestiere sau construcţii uşoare este imperios necesară; se vor alege specii de arbori mari, repede crescători, pentru diferite zone, cu tehnica de plantare şi îngrijire a umbrarelor forestiere special constituite pentru acest scop, cât şi utilizarea perdelelor sau a unor pâlcuri de arbori existenţi pe islaz.

Adăposturile necesare, în special pentru zona montană, vor fi dimensionate după numărul animalelor, prevăzute cu instalaţii de colectare şi distribuţie a dejecţiilor şi alte utilităţi.

Înfiinţarea şi întreţinerea covorului ierbos
Se vor respecta cu stricteţe tehnologiile de înfiinţare şi întreţinere a pajiştilor semănate şi rotaţia lor după 4-6 ani, elaborate de instituţii de cercetare din domeniu.

Pe pajiştile naturale, de asemenea, se vor aplica tehnologii de fertilizare care să menţină o proporţie optimă între gramineele şi leguminoasele perene de pajişti, care este de 60-80% graminee şi 20-40% leguminoase.

În ambele situaţii se vor efectua lucrări anuale sau faziale de îngrijire cum sunt: combaterea buruienilor, a vegetaţiei lemnoase şi a muşuroaielor, cosirea resturilor neconsumate, eliminarea excesului de umiditate sau irigare şi multe altele. Lucrările se pot efectua de către deţinătorii de animale şi unităţi prestatoare de servicii specializate pentru cultura pajiştilor.

Folosirea raţională a ierbii produse pe islaz
Respectarea cu maximum de stricteţe a duratei de păşunat care la câmpie şi deal este de cca. 185 zile de la ultima decadă a lunii aprilie, până la ultima decadă a lunii octombrie.

Încărcarea cu animale trebuie să fie de asemenea bine chibzuită, astfel ca islazul să fie un mijloc de furajare economică şi nu de promenadă pentru animale. În legislaţiile trecute pe islazurile comunale era admisă o încărcare maxima de 3 vite mari la hectar în zona de câmpie şi dealuri, 2 vite mari în zona de munte şi 4 vite mari în lunci. În prezent există metode mai exacte de stabilire a încărcării cu animale în funcţie de producţia păşunii şi durata de folosire zonală sau altitudinală.

Repartizarea riguroasă a suprafeţelor din islazul comunal pentru diferite specii şi categorii de animale, neamestecul dintre ele, cu incompatibilităţile care există în special între oaie şi vacă, etc.

Păşunatul în rotaţie şi alte sisteme de folosire raţională trebuie introduse şi respectate întocmai, pentru menţinerea productivităţii pajiştilor.

Organizare, îndrumare şi control
Pe baza strategiei de organizare şi exploatare a pajiştilor, specialiştii din cadrul direcţiilor generale judeţene pentru agricultură din unităţile de cercetare ştiinţifică de profil, în colaborare cu unităţile specializate autorizate pentru îmbunătăţirea şi exploatarea pajiştilor, vor întocmi amenajările silvo-pastorale pentru fiecare pajişte, în care se vor înscrie acţiunile tehnice şi măsurile organizatorice de ameliorare şi exploatare (H.G. 940 / 2002, Norme metodologice de aplicare a Legii zootehniei nr. 72 / 2002, art. 10-1).

Reînfiinţarea eforiilor comunale de păşuni, asociaţi de păşunat sau altele cu atribuţii asemănătoare, care să fie în subordinea altor organisme de profil judeţene şi centrale, care şi-au dovedit utilitatea în perioada interbelică.

Primarul localităţii este principalul responsabil pentru organizarea lucrărilor pe islazurile comunale şi exploatarea raţională a lor, fapt consemnat în toate legislaţiile din trecut, iar secretarul (notarul) este cel care ţine evidenţele şi bugetul păşunii.

Fondurile rezultate din taxele de păşunat, fonduri de la buget şi alte fonduri să fie folosite integral pentru lucrări şi dotări pe islazul comunal.

În condiţiile în care nu se respectă încărcarea cu animale învoită, durata optimă de păşunat, specia şi categoria de animale şi altele care ţin de gospodărirea corectă a islazului, animalele respectivului proprietar să fie excluse de la păşunat.

Prin aceste acţiuni care ţin de legislaţie, organizarea spaţiului rural, în speţă a pajiştilor cu respectarea unor reguli minime de îngrijire şi valorificare a întregului fond pastoral, se vor crea noi premise şi posibilităţi concrete de revigorare a creşterii animalelor în gospodăriile populaţiei, cât şi dezvoltarea în continuare a unor ferme zootehnice performante, de nivel european.

Autor: ing. Vasile Ciorcas