Exclusiv
Publicat in: Stiri
Anul acesta, ca de fiecare datã de peste patru decenii încoace, se va desfãşura „la timpul lui”, adicã în prima sâmbătă şi duminică a lunii septembrie. Este una dintre cele mai prestigioase manifestări, care îşi propune conservarea şi promovarea valorilor artei populare tradiţionale a olăritului. Sibienii se mândresc cu Târgul Olarilor tocmai pentru că ideea organizării acestui gen de târg nu este de dată recentă.
Deschis iubitorilor de artă populară tradiţională încă de la primele ore ale dimineţii, târgul anual al olarilor reuneşte în acest an meşteri autentici, din centrele cele mai vestite ale ţării. Organizatorii au invitat la Sibiu meşteri olari din întreaga ţară, reprezentanţi ai celor mai renumite centre de olărit din România: Târnăviţa (Arad), Coşeşti (Argeş), Vadu Crişului, Leheceni (Bihor), Bistriţa (Bistriţa Năsăud), Dorohoi (Botoşani), Codlea (Braşov), Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc (Covasna), Târgovişte (Dâmboviţa), Terpeziţa (Dolj), Braniştea (Galaţi), Găleşoaia (Gorj), Corund, Miercurea Ciuc (Harghita), Obârşa, Tomeşti (Hunedoara), Schitu Stavnic (Iaşi), Ciolpani-Pisc (Ilfov), Baia Mare, Seini, Săcel (Maramureş), Noapteşa-Şişeşti (Mehedinţi), Oboga, Vădastra, Vişina Nouă (Olt), Vama (Satu Mare), Rădăuţi, Marginea (Suceava), Jupâneşti (Timiş), Horezu, Vlădeşti, Lungeşti, Slătioara (Vâlcea) Sibiu şi Bucureşti.

Olarii îşi pot valorifica în cadrul târgului cele mai autentice lucrări, trezind astfel interesul orăşeanului pentru arta populară. Târgurile tradiţionale se deosebesc, în anumite privinţe, de cele de astăzi: prin spontaneitatea lor, prin predominarea vaselor de larg consum şi prin faptul că mulţimea cumpărătorilor formau „juriul”, bazându-se pe experienţa proprie.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

Vasele de folosit, după cum trădează şi numele lor, trebuiau să fie bune şi uşor de mânuit, să absoarbă apa, să fie stabile şi să corespundă pretenţiilor igienice, dar pe lângă aceste însuşiri funcţionale trebuiau să placă ochiului şi să încânte sufletul.

Acum asistăm la un fenomen de marketizare a tradiţiilor, care este universal şi care reprezintă o adaptare a meşteşugarilor la condiţiile actuale de piaţă. Amatorii de artă autentică şi colecţionarii, sunt gata să caute în noianul de lut ars sub diferite chipuri, obiectele cele mai migălos lucrate, motivele mai puţin cunoscute, culorile naturale, liniile măiestrit pictate, în sfârşit, unicatele ce le-ar prinde bine în colecţiea lor. Cei care au admirat şi cumpărat piesele unicat ale olarilor de renume au învăţat că poţi descifra istoria unei comunităţi din însemnele inscripţionate pe vas.

Timp de două zile, Piaţa Mare a Sibiului e gazdă bună pentru olari cu renume din vetre vechi din ţară Astfel, ea va reveni la funcţia sa primară, cea de târg. Olarii îşi întind marfa şi sunt gata să le explice muşteriilor cum se plămădeşte lutul şi prin ce miracol ies din mâinile lor oale, ulcioare şi farfurii atât de mândre.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Gusterland, noua zona de agrement din Sibiu
Gusterland, noua zona de agrement din Sibiu
Sibienii au ales denumirea pentru viitoarea zona de agrement si ecoturism de pe Dealurile...
Salamul de Sibiu NU este facut din carne romaneasca
Salamul de Sibiu NU este facut din carne romaneasca
"In momentul de fata, noi toti facand schimburi intracomunitare, suntem agreati cu...
Telemeaua de Sibiu, inclusa in Registrul denumirilor de origine protejata
Telemeaua de Sibiu, inclusa in Registrul denumirilor de origine protejata
"Telemeaua de Sibiu este o branza semi-tare, produsa integral din lapte de oaie crud...
Salamul de Sibiu, promovat pe bani europeni in Italia, Spania si Romania
Salamul de Sibiu, promovat pe bani europeni in Italia, Spania si Romania
Salamul de Sibiu va fi promovat in Romania, Spania si Italia, timp de trei ani, cu ajutorul unui...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton