Spanacul de Noua Zeelanda – o salata care creste in desert

Bioproduct.ro
Este o planta de zi lunga – adica are nevoie de mult, foarte mult soare, si de temperaturi pe masura. Este cam singura ei cerinta, in rest, spanacul de Noua Zeelanda creste pe orice sol, dar le prefera pe cele nisipoase. Nu are nevoie de ingrasaminte, se simte bine chiar si pe soluri sarate, acolo unde nu creste altceva.

Schema de infiintare a culturii
Nu se seamana mai devreme de aprilie, plantele tinere sunt sensibile la temperaturi scazute. Se seamana in cuiburi, lasand un metru distanta intre ele. La un cuib se planteaza 3-5 seminte. Pentru un legumicultor, distanta asta intre cuiburi este uriasa si inseamna risipa de teren. Spanacul de Noua zeelanda are insa un ritm lent de crestere, mai ales in primele etape. De aceea, intre cuiburile de spanac se pot semana legume cu perioada scurta de vegetatie, cum sunt ridichile sau salata de primavara, obtinand o cultura mixta.

Dupa recoltarea acestora din urma, spanacul va creste puternic si va acoperi solul, intinzandu-se si sufocand chiar si cele mai incapatanate buruieni. Lucrarile de prasire sunt de prisos, in acest caz. Singura munca pe care cultivatorul o are de facut este o fertilizare faziala, imediat dupa rasarire. Si, desigur, recoltarea.

Primele frunze pot fi culese intru gatire dupa doua-trei luni de la semanat. Asta inseamna ca, infiintata in aprilie, cultura ajunge la maturitate prin iulie – exact in luna in care de pe piata incep sa dispara verdeturile de gradina. Acesta este adevaratul avantaj al spanacului de Noua Zeelanda: este usor de cultivat, nu exista costuri suplimentare, este adaptat secetei si caniculei si poate fi recoltat atunci cand nu prea mai exista alternative.

Recoltarea frunzelor se face treptat, pe masura ce acestea sunt culese, alti lastari pornesc din tulpinile intinse pe sol. Astfel, frunzele pot fi culese incepand din iulie si pana toamna. Productia le hectar ajunge, in aceste conditii, la 40 de tone de frunze verzi.