Istoria legumelor: Stevia, barbarie de primavara

Planta Stevia. Istoria steviei, MANCARE DE STEVIE, cum se cultiva stevia, cum se mananca stevia. Tipuri de stevie

Binevenite după o iarnă îndestulată cu grăsimi şi şoricuri crescătoare de colesterol, tot soiul de ierburi se regăsesc în masa de primăvară a românului. Printre ele, la loc de preţ se află şi ştevia, o buruiano-legumă dătătoare de vitamine şi sănătate.


O putem numi plantă naţională, pe motiv că este aici încă de pe vremea dacilor. Cu toate acestea, ştevia creşte pretutindeni, pe toate meleagurile unde ploaia caldă de vară se îngână în fiecare an cu gerul iernii. Este atât de răspândită planta asta pe întreg pământul, încât şi specialiştilor le este greu sa spună unde şi când a apărut. Cert este că se află aici, în ţinutul tracilor, încă dinainte de Hristos - avem dovada în felurite ritualuri păgâne care întrebuinţează frunzele de ştevie.

De la vrăji până pe masa din bucătărie a fost un pas mic, aşa că, mai ales în Oltenia, ştevia sau dragavei, cum îi spune aici, se găteşte în toate felurile. Poate fi fiartă în sos cu legume (unii îi mai pun şi orez) sau poate fi friptă de-a dreptul pe grătar, sub formă de ”păpuşi”. La capitolul vitamine şi minerale îl detronează pe mai mediatizatul spanac, cantitatea de fier din ştevie fiind de două ori mai mare ca în acesta.

Păpuşi de dragavei
Ştevia este un bun înlocuitor al spanacului, iar românii o folosesc în toate mâncărurile în care el şi-ar fi găsit locul. Avem ciorbe de ştevie, mâncare de ştevie cu ochiuri româneşti şi chiar salată de ştevie. Niciuna dintre ele nu are însă gustul arhaic al “păpuşilor de dragavei”, mâncărică oltenească veche şi simplă precum lumea de altădată.

Frunzele tinere de ştevie se strâng şi se leagă în mănunchiuri cât palma, se trec prin ulei şi se frig pe grătarul încins, până ce frunzele din margine se ard de tot iar cele din miezul “păpuşii” rămân moi şi fragede. Se iau de pe grătar, se desfac de aţă într-o strachină de pământ şi peste ele se toarnă zeamă fierbinte de apă, ulei, sare şi oţet.

Se servesc cu ardei iute şi mămăligă, dar dacă vrei să le mănânci ca acum două mii de ani renunţă la ardei şi porumb! Alege în locul mămăligii o lipie uscată din făină de ovăz, iar pe post de ardei iute, toacă două-trei frunze de leurdă.