Publicat in: Legislatie
O noua lege in Parlament: Asistentii si tehnicienii veterinari au interzis sa efectueze consultatii
Noua lege se afla pe masa Deputatilor pentru dezbatere, dupa ce a fost aprobata de Senat. In acest sens, proiectul legislativ prevedere o serie de conditii noi pentru exercitarea profesiei de medic veterinar si pentru abrogarea pct. 35 din Anexa nr.1 a Ordonantei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor.
In ceea ce priveste initiativa legislativa, aceasta stabileste cadrul legislativ cu privire la organizarea prefesiei de medic veterinar, imbunatateste organizarea si functionarea unitatilor medical veterinare, stabileste cerinte de recunoastere a titlurilor de calificare obtinute in tari terte si punerea in acord cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale, cu legislatia europeana din domeniul produselor medicale veterinare si cu punctul de vedere emis prin Hotararea nr. 788/06.11.2019 de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
 
De asemena, accentul este pus pe imbunatatirea permanenta a cunostintelor medicilor veterinari. In  acest sens, participarea la programe de dezvoltare este obligatorie. Medicii veterinari pot incheia asigurari de raspundere civila pentru greseli profesionale, costurile fiind deductibile.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h
"In practica s-a constatat ca exista confuzii intre activitatile medicale propriu-zise si cele de consultanta, motiv pentru care se impune clarificarea diferentelor dintre activitatea de asistenta medical veterinara si consultanta, precum si tratarea diferita a unitatilor medical-veterinare in functie de specificul acestora.

Astfel, cabinetele medical-veterinare de consultanta vor furniza exclusiv servicii de consultanta tehnica si legislativa medical-veterinara, iar unitatile in care se desfasoara activitati de asistenta medical veterinara vor acorda ingrijiri, tratamente, interventii in urma stabilirii diagnosticului si vor avea posibilitatea de a comercializa, pe langa produsele medicinale veterinare utilizate in actul medical veterinar, si alte produse care vin in sprijinul actului medical (sampoane, cosmetice, suplimente/furaje complementare, diete, etc.) fara o autorizare suplimentara, acestea fiind activitati multidisciplinare in conformitate cu prevederile art. 25 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pietei interne", precizeaza initatorii proiectului.
 
Potrivit proiectului, comercializarea urmatoarelor categorii de produse medicale veterinare este interzisa: antimicrobiene si antiparazitare injectabile, imunologice, hormonale injectabile, produse utilizate pentru eutanasie, produse stupefiante si pshihotrope si produse care contin substante aflate sub control national. In cadrul asistentei medical-veterinare, aceste produse vor fi disponibile exclusiv medicilor veterinari.
 
Proiectul de lege mentioneaza ca administrarea produselor medicale se face de catre medicul veterinar cu drept de libera practica. De asemenea, in acest caz produsele pot fi administrate si de catre personalul de specialitate cu studii medii angajat in cadrul unitatilor in care se desfasoara activitati de asistenta medical-veterinara si de asistentul veterinar si/sau tehnicianul veterinar. 
 
Acestia din urma administreaza produsele medicale dupa prescrierea si sub supravegherea medicului veterinar cu drept de libera practica. In conditiile in care administrarea produselor nu trebuie efectuata exclusiv de medicul veterinar cu drept de libera practica, cele doua categorii isi pot desfasura activitatea. 
 
Exceptie la acest fapt face proprietarul/detinatorul de animale. Acesta le poate administra produse medicale pentru efectuarea sau continuarea tratamentului, tinand cont de conditiile stabilite prin prescriere de catre un medic veterinar cu drept de libera practica. Proprietarul poate administra medicamente pe cale orala, pe cale intrarectala, pe cale intramamara, prin inhalatii, instilatii sau prin aplicatii locale.
 
"Categoriile de produse medicinale veterinare care se administreaza exclusiv de catre medicul veterinar cu drept de libera practica se stabilesc de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. Institutul pentru Controlul Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar precizeaza in prospectul fiecarui produs medicinal veterinar pentru care emite autorizatie de comercializare pe teritoriul Romaniei daca administrarea produsului se face exclusiv de catre medicul veterinar cu drept de libera practica", potrivit noului proiect de lege.
 
Exploatatiile comerciale de animale pot angaja personal de specialitate cu studii medii, respectiv asistent veterinar si/sau tehnician veterinar. Acestia pot efectua activitati sanitar-veterinare, stabilite si atribuite sub supravegherea sau sub responsabilitatea medicului veterinar cu drept de libera practica, organizat in conditiile prezentei legi, aflat in relatie conntractuala cu exploatatia comerciala respectiva.
 
”Este interzis personalului de specialitate cu studii medii, respectiv asistentului veterinar si/sau tehnicianului veterinar, sa efectueze consultatii la animale si sa stabileasca diagnosticul.

In situatii exceptionale, in conditii de teren si/sau in afara programului de lucru, daca viata animalului este in pericol, pana la sosirea medicului veterinar, tehnicianul si/sau asistentul veterinar poate acorda primul ajutor animalului, prin administrarea tratamentului sau efectuarea de interventii de urgenta, cu acordul medicului veterinar cu drept de libera practica si respectand indicatiile acestuia, iar atunci cand nu este posibila obtinerea acordului, efectueaza tratamentul/interventia de urgenta si aduce acest lucru la cunostinta medicului veterinar cu drept de libera practica, de indata ce poate lua legatura cu acesta”, se arata in documentul citat.
 
Redactia Agroromania
Autor: Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.

Votati articolul

Rating:
Nota: 3.75 din 6 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Lege noua. Operatorii tractoarelor agricole trebuie sa fie pregatiti pentru incidente
Lege noua. Operatorii tractoarelor agricole trebuie sa fie pregatiti pentru incidente
Obligatia specificata exista si pana la acest moment. Totusi, noua legislatie introduce exceptii...
Lege noua peste noapte. Fermierii risca dosare penale si ani de inchisoare
Lege noua peste noapte. Fermierii risca dosare penale si ani de inchisoare
Asociatia Forta Fermierilor din Romania a transmis o scrisoare deschisa in care cere ca sectorul...
Lege noua pentru inchirierea pajistilor. Primarii care fac contracte au de respectat noi conditii!
Lege noua pentru inchirierea pajistilor. Primarii care fac contracte au de respectat noi conditii!
Legea nr. 268/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr....
Lege noua: panouri fotovoltaice pe terenuri agricole
Lege noua: panouri fotovoltaice pe terenuri agricole
Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr....

Ultima ora

Legea Arendei a fost adoptata. Contractul va fi pe minim 7 ani
Legea Arendei a fost adoptata. Contractul va fi pe minim 7 ani
In acest sens, cea mai importanta prevedere a legii este cea referitoare la durata minima a...
ANSVSA a realizat controale in sectorul produselor alimentare
ANSVSA a realizat controale in sectorul produselor alimentare
Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene si cea a Municipiului...
Totul despre Programul Tomata 2024: Ghid Complet pentru Fermieri
Totul despre Programul Tomata 2024: Ghid Complet pentru Fermieri
Adesea rosiile sunt integrate in rotatia culturilor. Astfel, contribuie la sanatatea solului si...
Observatorul laptelui nu furnizeaza date reale
Observatorul laptelui nu furnizeaza date reale
Initial, instrumentul trebuia sa furnizeze date clare despre piata laptelui in orice moment...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton