Livezile de nuci de altădată

NUCUL. Istoria nucului, productia de nuci, cozonac cu nuca. ULEI DE NUCA. Livezile de nuci de altadata.

Până prin secolul 17, în anumite regiuni din Franţa şi Germania exista un obicei conform căruia tinerii nu aveau dreptul să se căsătorească decât dacă făceau dovada că au sădit câţiva nuci. Această tradiţie îşi avea originile în antichitate, unde nucul, numit şi "ghinda lui Jupiter", era un simbol al abundenţei.

Nucul, regele pomilor

Delicios este şi uleiul de nucă, un ulei care în trecut era destul de răspândit, ca şi uleiul de fag. Astăzi, ulei de nucă se găseşte mai ales din import. Este un ulei-medicament, care scade colesteroul şi îndepărtează anemia, datorită conţinutului de cupru.

Suntem printre primii producători din lume
Pentru că nucul creşte adesea izolat, nu a avut soarta celorlalţi pomi fructiferi, ale căror liovezi au fost defrişate pentru a face loc unor cartiere de vile sau spaţii pentru birouri. Aşa se face că România este şi astăzi printre cei mari producători de nuci din lume, alături de China, SUA şi Iran.

Până prin secolele 17-18, în sudul ţării existau chiar păduri întregi de nuci. În prezent, nucul este o specie protejată, putând fi tăiat doar în anumite condiţii:

* exemplarele care au cel puţin 1/3 din coroană uscată;
* exemplarele care sunt pe suprafeţe unde s-a autorizat construirea de obiective;
* exemplarele dezrădăcinate din cauze naturale.

Chiar şi în aceste condiţii, proprietarul care taie un nuc este obligat prin lege să planteze la loc trei nuci tineri.

Cozonac cu nuci

Cum nu se poate nuntă fără lăutari, la români nu prea există nici cozonacul fără nuci. Este adevărat, există stafidele sau rahatul turcesc. Dar niciun cozonac nu iese parcă aşa de bun precum cel cu nuci, orice i-ar tăia prin cap patiserului să adauge în reţetă.

Ingrediente :

* aluatul: jumătate de kilogram de făină, o cană cu lapte, două ouă cu tot cu albuş, două gălbenuşuri, o ligurita sare fină, trei sferturi de pachet de unt, două linguri de zahăr, un cub mic de drojdie, vanilie.

* umplutura: 500 g nuci pisate, o cană de zahăr pudră, un praf de sare, jumătate ceaşcă cu lapte.

Se dizolvă drojdia în puţin lapte cald şi se adaufa o lingură de zahăr, amestecând încet. Untul se freacă spumă împreună cu două linguri de zahăr. Se toarnă făina într-un vas mare iar în mijloc se toarnă drojdia dizolvată, împreună cu o cană de lapte, o linguriţă de sare, două ouă întregi şi două gălbenuşuri. Aluatul se frământă, adăugând apoi şi untul frecat spumă. Se lasă să dospească, acoperit cu o cârpă.

Se trece acum la umplutură, amestecând nucile măcinate cu zahărul pudră şi sarea. Se adaugă laptele fierbinte şi se omogenizează.

După ce a crescut, se ia aluatul şi se împarte în două; prima bucată se întinde pe masa presărată cu făină iar deasupra se unge cu jumătate din umplutură. Se rulează şi se pune într-o tavă unsă cu unt. Acelaşi lucru se repetă cu a doua bucată de aluat. Se ung cu ou şi se dau imediat la cuptorul încins potrivit, fără să se lase aluatul să crească în tavă, deoarece apar goluri între nucă şi aluat.