Valoarea subventiei pe hectar - 130 de euro. Banii vor veni dupa jumatatea lunii octombrie

Începând cu jumătatea acestei luni fermierii vor primi subvenţiile pe suprafaţă aferente acestui an. Valoarea ajutorului este de 130 de euro la hectar, cu 11 la sută mai mult faţă de sprijinul acordat anul trecut, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. El a precizat că plăţile vor fi efectuate de către APIA, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie, iar aproximativ un milion de agricultori vor beneficia de aceşti bani. La rândul său, premierul a arătat că... mai mult

Cifra de afaceri in scadere la producatorul de vinuri Cotnari

Cifra de afaceri a Cotnari a scazut in primele noua luni cu 3-4%, pe fondul ploilor abundente din acest an, dar producatorul de vin estimeaza ca va recupera declinul in ultimul trimestru, urmand sa incheie 2010 cu afaceri similare celor de anul trecut, de 25-27 milioane euro, informeaza Mediafax. "In primele noua luni am avut o productie de aproape sase milioane litri de vin si am vandut 7,5 milioane sticle, cu 5-6% mai putin decat in 2009. Am avut si soiuri care au produs mai putin.... mai mult

ANSVSA: Vom instiinta oamenii din zonele riverane Dunarii sa nu isi duca animalele la adapat

Medicii veterinari şi specialiştii direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din judeţele riverane Dunării, au intrat în alertă maximă ca urmare a ameninţării produse de viitura cu substanţe toxice pe Dunăre, în urma gravului accidentului ecologic din Ungaria, scrie Realitatea.net. "În România situaţia nu este gravă. Suntem focusaţi să luăm acţiuni de monitorizare şi prevenire. Vor fi echipe în permanenţă de la intrarea Dunării în ţară.... mai mult

Romania va deveni al doilea producator de porumb din Uniunea Europeana

Romania va devansa Italia si se va plasa anul acesta pe locul doi in Uniunea Europeana (UE) la productia de porumb, care va ajunge probabil la 9,4 milioane de tone, cantitate depasita numai de productia din Franta, potrivit calculelor Reuters, informeaza Mediafax Biz. Romania a recoltat 6,3 milioane de tone de porumb de pe doua treimi din suprafata insamantata, potrivit unor date obtinute de Reuters. Un oficial al Ministerului Agriculturii a declarat agentiei de stiri ca recoltarea va fi... mai mult

Dacian Cioloş: Agricultură se face şi cu fermele mici

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat vineri că România are nevoie de o strategie agricolă pe termen lung, care să ţină seama de politicile europene şi care să încurajeze gospodăriile şi fermele mici, dar şi capacitatea agricultorilor de a se organiza. Comisarul european a transmis un mesaj video la conferinţa „Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene – orizont 2020“, organizat vineri de MAE şi asociaţia Europlus. Scopul... mai mult

Marii retaileri: Nu este folositor să avem un protecţionism naţional!

România ar trebui să permită negocierea liberă a contractelor dintre producători şi retaileri, consideră reprezentanţii Eurocommerce, asociaţia europeană ce reuneşte peste şase milioane de companii de comerţ. "Am primit semnale de la retailerii din România despre protecţionismul de pe pieţe naţionale. Pe de o parte, acest protecţionism este de înţeles pentru că criza a pus presiune pe economiile naţionale, dar avem o piaţă unică a UE. Nu este folositor să avem un... mai mult

Dacian Cioloş (CE) consideră drept o greşeală izolarea agricolului de rural în gândirea dezvoltării economice a României

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, consideră că este o greşeală izolarea agricolului de rural în gândirea dezvoltării economice a României. "Dacă în gândirea dezvoltării economice a României izolăm agricolul de rural, cred eu că riscăm să facem o greşeală majoră, o a doua după cea făcută de comunişti, care au insistat pe dezvoltarea economică a agriculturii, uitând esenţa ruralului. Pentru a avea succes, strategia... mai mult

Valeriu Tabără: Fermierii au mare nevoie de reţele de depozitare

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că la ora actuală fermierii au mare nevoie de reţele de depozitare a produselor, iar ministerul pe care îl coordonează are în vedere rezolvarea acestei probleme în perioada următoare, informeaza Agerpres. ''Nu există reţele de depozitare care să fie la dispoziţia fermierilor. Pornind de la ceea ce înseamnă depozit de capacitate mică până la cele spre care se livrează şi apoi se intră pe piaţa... mai mult

Caras-Severin: Masuri luate impotriva poluarii pe Dunare

Toate autoritatile din judetul Caras-Severin care trebuie sa ia masuri fata de amenintarea poluarii produsa in Ungaria, pe data de 4 octombrie, sunt in alerta. Dupa ce Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a decis sa alerteze comitetele locale, Directia Sanitara Veterinara Caras-Severin a luat acum masuri concrete pentru localitatile de pe malul Dunarii. “Vom supraveghea permanent toate animalele domestice si salbatice care au acces la Dunare precum si fauna din zona. Am alertat deja... mai mult

Tulcea: Campania agricola de toamna, tot mai ingreunata

Campania agricola de toamna este una dintre cele mai dificile pentru fermierii tulceni, din cauza deficitului de apa din sol. Potrivit Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), in aceasta toamna agricultorii si-au propus sa insamanteze circa 140.000 de hectare, graul si culturile de triticale (grau incrucisat cu secara) detinand cu cele 70.000 de hectare propuse spre infiintare ponderea in culturile agricole. “Avand in vedere ca termenul pentru infiintarea culturilor de... mai mult

Biotehnologia încaieră doi miniştri

Laszlo Borbely propune un moratoriu de 5 ani până la aprobarea culturilor modificate genetic, iar Valeriu Tabără susţine luarea deciziilor pe baze ştiinţifice. Disputa dintre Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, pe marginea cultivării de plante transgenice în România, nu are nicio legătură cu eficienţa econo­mică a acestora sau cu siguranţa alimentară a popu­laţiei, în condiţiile în care ţara noastră importă anual soia şi porumb modificate genetic în... mai mult

Proprietarul brandului Geox: Agricultura din România, oportunitate de investiţii

Miliardarul Mario Moretti Polegato, proprietarul brandului Geox, vede un mare potenţial de investiţii în industria agro-alimentară din România, scrie Money.ro. El spune că ţara noastră ar putea fi un punct strategic în Europa pentru producţia de cereale, carne şi fructe. Pe de altă parte, omul de afaceri italian care este şi consulul onorific al României la Treviso, spune că ţara noastră nu mai este o destinaţie rentabilă pentru producţia de încălţăminte, un sector pe... mai mult

Tabără: Agricultura are probleme mari cu evaziunea fiscală

Domeniul agricol se confruntă în prezent cu mari probleme din cauza evaziunii fiscale, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. El şi-a exprimat speranţa că instituţiile statului îşi vor face datoria astfel încât acest fenomen să fie eradicat. ”E adevărat că avem probleme mari în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, dar e simplu de rezolvat. Sper ca instituţiile statului să îşi facă datoria şi îi aştept şi pe colegii parlamentari să elaboreze acte... mai mult

Fermier sucevean >>> Am tractor, combina si toata gama de utilaje. Cu toate ca am utilajele mele, cred ca o sa ma las de agricultura

Buna, sint Victor din Suceava. Lucrez in agricultura, cultiv aproximativ 40 ha teren arenda. Detin tractoare, 1 combina si toata gama de utilaje necesare si cu toate ca am utilajele mele cred ca o sa ma las de agricultura, deoarece este foarte mare birocratia la noi. Sint pusi in functiile de conducere la centrele regionale si cele judetene persoane numite politic, care isi fac interesele si nu gindesc pe termen lung niste strategii pentru a fi egali cu agricultori din vestul europei, atit... mai mult

Dacian Cioloș la Conferința Europuls: Agricultura românească are multe atuuri care vor deveni valoroase în anii următori

Dacian Cioloș, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a descris obiectivele pe care domnia sa le consideră prioritare pentru agricultura României. Într-un mesaj video transmis la Conferința Europuls "Prioritățile României în cadrul UE: Orizont 2020", Dacian Cioloș a dat detalii, în avanpremieră și despre viitoarea propunere a Comisiei Europene în ceea ce privește reforma Politicii Agricole Comune după 2013. În viziunea comisarului european, România... mai mult

R. Moldova isi va majora suprafetele cultivate cu grau

Producatorii agricoli din Moldova au demarat semanarea culturilor de grau si orz de toamna, precum si a rapitei. In anul curent se preconizeaza semanarea a peste 300 mii ha grau de toamna, cu 22 mii ha mai mult fata de anul trecut. "Suprafetele de grau vor fi majorate, deoarece conditiile meteo sunt favorabile, umiditatea solului este buna, ceea ce va duce la o dezvoltare biologica normala a semintelor, in plus si cererea pentru aceasta cultura este mare pe piata", a spus Ivan Gucii,... mai mult
Cititorii site-ului au evaluat articolele din sectiunea "Stiri" cu NAN / 5 din evaluari
486487488489490491492493494495496497498499500501502pagina 494 din 1017
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
AnunturiVezi toate anunturile
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton