CRESONUL de grădină românească. Cultivarea cresonului

S-a născut în Orientul Mijlociu. Egiptenii îl preţuiau atât de mult, încât faraonii i-au luat seminţele cu ei în piramide. Din frunzele sale se prepară salate gustoase, iar din seminţe se poate obţine un soi de muştar. Pe deasupra, mai este şi foarte sănătos, o sută de grame de frunze proaspete bucurându-se, conform analizelor, de 70 mg de vitamina C.
Vorbim despre creson! Cresonul de grădină, numit şi frenită sau, ştiinţific, Lepidium sativum, este o plăntuţă simpatică, din familia Cruciferae, o legumă ceva mai rară la noi, considerată şi condiment.

Trebuie precizat încă de la început că este vorba de o plantă rezistentă, care creşte rapid. La o lună de la semănat, frunzele de creson sunt suficient de dezvoltate pentru a le recolta în scopul unei salate excelente. Iar pentru că am vorbit de semănat, horticultorii se vor bucura să afle că seminţele cresonului au o capacitate germinativa de 90%, care se păstrează chiar şi 4 ani. Seminţele răsar la doar câteva zile de la plantare.

Tot ei, horticultorii profesionişti, vor avea nevoie şi de următoarea schema de plantare a cresonului.



Schema se traduce simplu. Cresonul are sistemul radicular dezvoltat superficial, la suprafaţa solului. În acelaşi timp, nu îi place ca apa să băltească în jurul tulpinii, de aceea cultivarea cresonului se face pe straturi înălţate la 50 cm, la o distanţă de 12 cm între rânduri. Celor care vor să îl cultive intensiv le mai spunem că la iniţierea unei culturi din un hectar au nevoie de 5 kg de sămânţă.

Tot lor le este de folos să ştie că în vreme de secetă cultura de creson necesită 150 metri cubi de apa la hectar, ca normă de irigat. Pentru că nu am găsit creson în magazine, nu ştim care ar putea fi rentabilitatea unei astfel de culturi. Ştim însă că la un hectar se pot obţine chiar 6 tone de frunze de creson, respectând schema de mai sus.

Notă de subsol: Vă amintiţi că în această primăvară am găsit creson sălbăticit, la marginea unei păduri din comuna Ştefăneşti, Ilfov? Am confirmarea. În 1912 profesorul Zacharia Panţu menţiona Lepidium pe lista plantelor identificate în flora spontană din împrejurimea Bucureştilor.

Iată şi fila originală din cartea Contribuţiuni la Flora Bucureştilor şi a Împrejurimilor, extras din Analele Academiei Române, apărută în 1912 la Librăriile SOCEC & comp.