Autor: AgroRomania.ro
Publicat in: Legislatie

Ministrul a precizat ca respectivele norme au fost avizate de toate ministerele, conditiiile in care tranzactiile cu terenuri sunt blocate in momentul de fata, pana la publicarea acestora in Monitorul Oficial.
Prezent in cursul zilei de ieri la conferinta organizata de LAPAR, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit, printre altele, si despre legea vanzarii terenurilor agricole, lege ce a fost adoptata dar inca nu poate fi pusa in aplicare, intrucat nu au aparul inca normele metodologice.
In aceste conditii, tranzactiile cu terenuri agricole sunt blocate la acest moment, insa ministrul a dat asigurari ca situatie se va rezolva in cateva zile, intrucat mai sunt de indeplinit doar cateva formalitati simple pana la publicarea normelor in Monitorul Oficial. Acesta a mai precizat ca normele respectiva au trecut pe la toate ministerele de resort, primind peste tot avizul favoravil, iar urmatorul pas este puvblicarea lor in Monitoprul Oficial, dupa care prevederile Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravila cor putea fi puse in aplicare.
„Normele metodologice pe legea vânzărilor terenurilor agricole vor apărea în câteva zile. Au fost agreate de toate ministerele și este o chestiune de zile, după care trebuie publicate în Monitorul Oficial” a precizat ministrul in cadrul conferintiei LAPAR. de asemeni, odata cu publicarea normelor si intrarea in vigoare a legii Administratia Domeniilor Statului, institutia care va regla piața funciară din partea statului, trebuie să treacă în subordinea premierului.
Din randul fermierilor prezenti in sala au existat insa numeroase voci care s-au declarat impotriva acestei legi, declarand-o o lege antinationala si cerand imbunatatirea ei pentru a se evita instrainarea terenurilor. Printre contestatari s-a numarat chiar si presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu, care a sustinul in cadrul aceleiasi conferinte ca „pământul este principalul mijloc de producție, este un bun național ce nu trebuie înstrăinat. Sunt deja vândute străinilor peste un milion de hectare, iar alte două milioane sunt arendate de aceeași categorie. Prin dreptul de preempțiune stabilit prin legea recent adoptată, considerată de majoritatea românilor antinațională, și suprafețele arendate vor intra curând în proprietatea actualilor arendași”.
În prezent, în România, prețul unui hectar de teren agricol este și de 13 ori mai mic față de alte state europene, în condițiile în care un hectar se vinde cu 3.700 de euro, iar în Germania sau Danemarca poate ajunge la 11.000 de euro, respectiv 22.000 de euro. În Olanda, pământul agricol este extrem de valoros pentru că un hectar poate ajunge și la 48.000 de euro.
Cele mai mari suprafețe de terenuri, în România, sunt deținute de italieni, cu o pondere de 24,29 la suta, urmați de germani cu 15,48 la suta și de cei din țările arabe cu 9,98 la suta. Totodată, Ungaria deținea 8,17 la suta din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania 6,22 la suta, Austria 6,13 la suta, Danemarca 4,52 la suta, Grecia și Olanda câte 2,4 la suta și Turcia 0,78 la suta.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Din randul fermierilor prezenti in sala au existat insa numeroase voci care s-au declarat impotriva acestei legi, declarand-o o lege antinationala si cerand imbunatatirea ei pentru a se evita instrainarea terenurilor. Printre contestatari s-a numarat chiar si presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu, care a sustinul in cadrul aceleiasi conferinte ca „pământul este principalul mijloc de producție, este un bun național ce nu trebuie înstrăinat. Sunt deja vândute străinilor peste un milion de hectare, iar alte două milioane sunt arendate de aceeași categorie. Prin dreptul de preempțiune stabilit prin legea recent adoptată, considerată de majoritatea românilor antinațională, și suprafețele arendate vor intra curând în proprietatea actualilor arendași”.
În prezent, în România, prețul unui hectar de teren agricol este și de 13 ori mai mic față de alte state europene, în condițiile în care un hectar se vinde cu 3.700 de euro, iar în Germania sau Danemarca poate ajunge la 11.000 de euro, respectiv 22.000 de euro. În Olanda, pământul agricol este extrem de valoros pentru că un hectar poate ajunge și la 48.000 de euro.
Cele mai mari suprafețe de terenuri, în România, sunt deținute de italieni, cu o pondere de 24,29 la suta, urmați de germani cu 15,48 la suta și de cei din țările arabe cu 9,98 la suta. Totodată, Ungaria deținea 8,17 la suta din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania 6,22 la suta, Austria 6,13 la suta, Danemarca 4,52 la suta, Grecia și Olanda câte 2,4 la suta și Turcia 0,78 la suta.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 4 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News